Ţinuţi la limita subzistenţei fiindcă interesele PSD o cer

Dacă te-ai întrebat cum influenţează salariul primarului, vicelui şi administratorului public statistica veniturilor salariale din Tecuci, acum afli răspunsul.

Dacă nu te-ai întrebat, nu-i nimic, m-am întrebat eu pentru tine.

„Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 4.764 lei în al doilea trimestru din acest an, iar cheltuielile totale au ajuns, în medie, la 4.049 de lei lunar/gospodărie, reprezentând 85%”, scrie o publicaţie online.

Care vasăzică, din punct de vedere statistic populaţia României nu mai poate de bine. Cum stăm la Tecuci?

Să luăm, de pildă, salariul primarului Constantin Hurdubae, care este de 13.520 lei lunar. Statistic, primarul acoperă veniturile gospodăriei lui, dar şi veniturile altor două gospodării tecucene, ai căror componenţi poate nu au după ce bea apă.

Viceprimarul Dănuţ Pintilie şi administratorul public Iulian Mircea au venituri de câte 11.440 lei lunar. Cei doi au venituri salariale cât 5 gospodării. Asta înseamnă că statistic îşi acoperă veniturile propriilor gospodării dar şi pe ale altor 3 gospodării ai căror componenţi poate nu au ce pune pe masă.

Cel mai bine plătit bugetar din România, directorul general al unui institut de cercetare, va încasa 1,94 milioane lei în 2019, după cum informează o publicaţie online şi print. Asta vine 161.667 lei lunar. Statistic îşi acoperă veniturile propriei gospodării dar şi pe ale altor 33 de gospodării.

Aşadar, statistic, România este un colţ de Rai.

În altă ordine de idei, pentru un trai decent în Tecuci o gospodărie are nevoie de 4.049 de lei lunar. Datele oferite de publicaţia online nu specifică din câte persoane este formată o gospodărie.

Să zicem că o gospodărie este formată din două persoane. Pentru un trai decent aceste două persoane trebuie să aibă un venit lunar însumat de 4.764 lei lunar. Venit lunar net, se subînţelege. Dacă veniturile lunare sunt mai mici, statistica spune că nu avem un trai decent.

Cum ne ajută statul? Pentru familiile formate din două persoane, venitul minim garantat este de 255 lei lunar. La ce putem folosi aceşti bani în condiţiile în care cheltuielile lunare sunt de 4.049 lei?

Vă spun tot eu. Aceşti 255 lei lunar sunt necesari pentru ca două persoane să supravieţuiască la limita subzistenţei încă un an şi încă un an şi încă un an. Iar atunci când va veni vremea, să voteze din nou PSD.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s